Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriți la 29 iunie. Această zi se numește și Sân-Petru de vară, deoarece Sfântul Petru era patronul agricultorilor. Sfântul Petru, fratele Apostolului Andrei, era pescar la Marea Galileii și se numea Simon, înainte de întâlnirea cu Domnul. Fiind cel mai vârstnic dintre Ucenici, deseori vorbea cu Mântuitorul în numele Apostolilor. De-a lungul vieții, a propovăduit cuvântul Domnului, trăind în detenție. Pavel, un temut prigonitor al creștinilor, s-a convertit după ce l-a văzut pe Domnul, care I s-a arătat în chip minunat. În icoanele pe sticlă transilvăneană, Apostolii sunt pictaţi de-a dreapta şi de-a stânga unei biserici stilizate.

DESCRIERE

Sfinții Apostoli Petru şi Pavel  sunt înfățișați în picioare, susținând cu câte o mână o biserică în miniatură, amintind cuvintele lui Iisus: „Tu eşti stânca pe care vreau să-mi întemeiez biserica mea”. Imaginea, construită simetric potrivit izvodului, are un puternic caracter decorativ, care transformă scena într-o compoziție simplă, dar foarte ornamentală. Partea opusă a oului este decorată cu o cruce stilizată, cu motive vegetale, inspirate de izvodul niculean. Scena este închisă de un brâu cu motivul frânghiei răsucite. Aureolele și elementele decorative sunt redate cu aur.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, începutul sec. XIX (Iuliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura țărănească pe sticlă, București, 1975, pl. 41/colecția Muzeului Satului ”Dimitrie Gusti” București, inv. M.S. 8342).

 

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share