Sfânta Treime nou-testamentară, inspirată din pictura religioasă apuseană, apare cel mai frecvent în icoana pe sticlă transilvăneană cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul împărăţind, și Duhul Sfânt sub forma unui porumbel deasupra. ”Făcătorul cerului şi al pământului“ cu nimb triunghiular, simbol al Trinităţii, încadrat de un nimb circular, este redat în partea dreaptă a compoziției. Cu mâna dreaptă binecuvântează şi cu stânga susţine globul cu crucea.
DESCRIERE
Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul sunt redați în veșminte asemănătoare, o hlamidă roșie peste un veșmânt albastru închis, ținând globul cu crucea, pe care șade Sfântul Duh în formă de porumbel. Pe fundalul redat cu aur apar din loc în loc îngeri stilizați și fructe de pădure de culoare vișinie. Un brâu cu motivul frânghiei răsucite îcadrează scena.
Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, sec. XIX (I. Apostol Popescu, Arta icoanelor pe sticlă de la Nicula, Editura Tineretului, 1969).
TEHNICĂ
Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine.
RECOMANDĂRI
A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.