Tipul iconografic al Maicii Domnului cu Pruncul (Hodighitria) are la origini unul dintre prototipurile Născătoarei, atribuite Sfântului Evanghelist Luca. Această temă, pictată conform tradiţiei bizantine, este prezentă în toate centrele icoanei pe sticlă din Transilvania, dar a fost mai frecvent redată la Nicula, fiind inspirată după icoana pe lemn făcătoare de minuni, pictată de Luca din Iclod.

DESCRIERE

Maica Domnului este înfățișată cu Pruncul pe braţul stâng, care binecuvântează cu dreapta şi în stânga ţine filacterul. Veșmintele sunt bogat decorate. Maforionul roșu este presărat cu flori delicate, având marginile aurite. Detaliile chipurilor sunt tratate cu mare atenţie. Pe partea opusă a oului apare un decor cu motive florale și geometrice, preluate din decorul maforionului.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, sec. XVIII (Icoane din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, 2011, pl. 30, inv. 7609).

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share