În data de 25 martie se sărbătoreşte Buna Vestire. Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit pe Sfânta Fecioară Maria că ea va naşte pe Mesia, zămislit în pântecele Fecioarei prin puterea Sfântului Duh. Despre iconografia Bunei Vestiri se spune că este una dintre cele mai vechi iconografii cunoscute a praznicelor, iar o reprezentare a sa exista deja în catacomba Priscillei din sec. al II-lea de la Roma. Reprezentarea Bunei Vestiri în icoanele pe sticlă din Transilvania este rod al interferenţelor culturale răsăritene şi apusene, dovadă că Arhanghelul poartă în mână mai ales un crin, după stilul picturii religioase apusene.

DESCRIERE

Fecioara Maria apare în picioare, cu capul ușor plecat în fața Arhanghelului Gavriil, acceptând cu sfială şi smerenie vestea dată de înger. Din nori, Duhul Sfânt sub formă de porumbel își revarsă binecuvântarea. Între ei se află Evanghelia deschisă  pe o masă și un vrej cu frunze mari. Scena este încadrată de un brâu cu motivul frânghiei răsucite. În partea superioară, pe o bandă albă, cu litere chrilice apare inscripția Buna Vestire. Tonurile calde de ocru, cărămiziu și albastru- cenușiu sunt specifice Niculei.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, anul 1862 (www.patrimoniu.ro/ colecția Muzeului Național al Țăranului Român, București, inv. R2087).

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share