Sărbătoriți în data de 8 noiembrie, Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri, sunt consideraţi în tradiţia populară protectorii oamenilor de la naştere şi până la moarte. „Duhuri slujitoare", ei duc rugăciunile la Dumnezeu și ocrotesc pe cei drepți. De asemenea, îngerii vestesc faptele mari ale mântuirii, Nașterea Domnului, Învierea. Călăuze ale sufletelor spre rai, iconografic Arhanghelii sunt redați cu aripi, purtând săbii, ca simbol al biruinţei. Tema apare reprezentată în icoanele pe sticlă din majoritatea centrelor transilvănene. Izvoadele au fost realizate după icoane pe lemn, de tradiţie răsăriteană sau modele apusene. În icoanele pe sticlă timpurii de la Nicula, Arhanghelii sunt redați asemănător, doar uneori, prin atribute specifice. Ulterior (mijlocul sec. XIX), îngerii sunt deosebiţi prin atribute: Sfântul Mihail cu sabia şi uneori cu potirul euharistic, iar Sfântul Gavriil cu balanţa.

DESCRIERE

Sfântul Arhanghel Mihail este redat cu chip tânăr, feciorelnic, stând în picioare pe norii cerului, impunător, cu sabia în mâna dreaptă şi sfântul potir al ultimei împărtăşanii în mâna stângă. Desenul trădează puternice influențe ale barocului, prin liniile curbe și pelerina cu falduri agitate. Se remarcă cromatica exuberantă, prin folosirea de bleu-gri în asociație cu roșu-vișiniu și verde-oliv închis, cu accente de alb, potrivit izvodului.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, anul 1800 (Iuliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura țărănească pe sticlă, București, 1975, pl. 46/ colecția Bidian).

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share