Sărbătoarea Precistei din 8 septembrie (popular numită Sfânta Maria Mică) era considerată începutul celorlalte sărbători, deoarece prin naşterea Mariei s-a făcut începutul istoriei mântuirii. În icoana pe sticlă din Transilvania, tema Naşterii Maicii Domnului apare la sfârşitul sec. XVIII, aceasta fiind una dintre cele mai vechi teme ale şcolii de la Nicula.

DESCRIERE

Scena nașterii Mariei, din părinții Ioachim și Ana, este redată într-o mică încăpere de casă țărănească. Aflat la marginea patului, Ioachim o îmbie pe Ana să mănânce din cele pregătite pe masă. Maria este reprezentată înfășată într-un scutec, legat strâns cu un brâu. În partea superioră este redat un geam mic și perdeaua, care continuă sub forma de decor pe partea opusă a oului. Un brâu lat cu motivul frânghiei răsucite delimitează scena. Nașterea Precestei apare scris cu litere chirilice.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, sfârșitul sec. XVIII (Iuliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura țărănească pe sticlă, București, 1975, pl. 1/ colecția Ciobanu).

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share