Nașterea lui Hristos - „Crăciunul“ este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, fiind aniversată în fiecare an la data de 25 decembrie și reprezintă cel dintâi praznic împărătesc în ordinea cronologică a vieţii lui Iisus. Din perspectivă iconografică, în răsărit scena Nașterii apare reprezentată în peșteră, în timp ce pe icoanele apusene, tema apare redată într-un staul cu animale. În icoanele pe sticlă din Transilvania, Naşterea lui Iisus în staul a fost preluată din iconografia apuseană.

DESCRIERE

Scena Nașterii apare redată într-un staul, sugerat de o casă țărănească. Maica Domnului şi Sfântul Iosif sunt reprezentați în picioare, de-o parte și de alta a ieslei în care șade Pruncul. Animalele din fundal se uită curioase spre Pruncul luminat de razele de aur, revărsate de steaua de la Betleem, realizată dintr‐o combinaţie de romburi. Echilibrul compoziţional și coloritul sunt specifice icoanelor de la Nicula.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, prima jumătate sec. XIX (I. Mușlea, Icoanele pe sticlă și xilogravurile țăranilor români din Transilvania, București, 1995, D12/ colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca).

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share