Botezul Domnului (Boboteaza) este sărbătorit la 6 ianuarie. Cu acest prilej, preotul umblă cu crucea şi aghiasmă și are loc sfinţirea caselor, a apelor. Picturile din catacombele romane din sec. II d.Hr. sunt cele mai timpurii atestări documentare, din punct de vedere iconografic. În icoanele pe sticlă din Transilvania, spre deosebire de icoanele pe sticlă central-europene, la Botezul Domnului participă un înger. Totuși, în una dintre cele mai vechi reprezentări de la Nicula sunt redați doar Iisus, Ioan şi Sfântul Duh sub înfățișarea unui porumbel, remarcându-se lipsa totatală a ornamentelor vegetale.

DESCRIERE

Scena este iustrată extrem de simplu, dar impresionează, prin acuratețea desenului, care urmărește anatomia și sugerează mișcarea, și, mai ales, prin rafinamentul culorilor. Aureolele imense sunt o altă caracteristică a icoanei.

Icoana încondeiată pe oul de struț este inspirată după izvod de Nicula, sfârșitul sec. XVIII (Iuliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura țărănească pe sticlă, București, 1975, pl. 14/ colecția Kessler).

TEHNICĂ

Un mod inedit de decorare a oului prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale românești: izvoade transilvănene pictate pe sticlă, transpuse și reinterpretate pe oul de struț prin tehnica încondeierii prin băi succesive de culoare și protejarea fondului cu ceară topită de albine. 

RECOMANDĂRI

A nu se expune direct razelor solare; a se curăța de praf cu o cârpă moale, uscată; a se evita contactul cu lichide, substanțe chimice sau presiune mecanică.

Share