„Calitatea artistică incontestabilă a icoanelor de la 1796, comparativ cu ceea ce în mod obişnuit aparţine acestui centru [Nicula], a şi fost, pentru unii cercetători, o serioasă piatră de încercare pentru atribuire, ele fiind astăzi cunoscute ca „icoane iernuţene” şi puse pe seama penelului Popii Sandu de la Iernuţeni (jud. Mureş), pictor de icoane pe sticlă şi pe lemn datate între 1803 şi 1833. Însă, diferenţele stilistice categorice între creaţia acestuia şi icoanele datate începând cu 1796 exclud o asemenea paternitate, iar folosirea ca model pentru icoana Maicii Domnului cu Pruncul a unei gravuri vieneze ilustrând‐o pe Fecioara de la Nicula, desigur în versiunea de la Cluj, trimite spre nordul Transilvaniei şi spre Nicula în primul rând. Autorii acestor icoane, pentru că sunt doi, au beneficiat de o pregătire similară cu a celorlalţi pictori de icoane pe sticlă contemporani amintiţi mai sus, au fost, deci, „profesionişti”, în limitele în care meşteşugul picturii putea fi însuşit în epocă de către români. Aceşti doi artişti au instruit la rândul lor o serie întreagă de ucenici, dintre care cei mai mulţi s‐au limitat la cunoştinţe sumare, creaţiile lor devenind, în cele din urmă, tiparele după care au fost executate icoanele atribuibile Niculei.” (Ana Dumitran, Szӧcs Fülop Károly, Elena Băjenaru, Icoane pe sticlă din Transilvania. Colecția Szӧcs, Alba Iulia, 2012, p. 16).